vineri, 21 decembrie 2012

sfarsitul

sincer, chiar nu am crezut in prostia asta cu sfarsitul lumii..mi'am adus aminte dupa postarile unora puse pe facebook. si daca a fost vreun sfarsit pentru mine, acela a fost in sufletul meu. aproape 2 ani petrecuti langa cineva pentru care nici macar nu stiu ce am insemnat vreodata.
e ok, incerc sa trec peste. insa pot? orice lucru imi aduce aminte de el, de noi ce am fost odata. indragostiti tinandu'se de mana? indragostiti certandu'se? toate astea imi aduc aminte de el si de faptul ca am ramas singura.
ce am simtit pentru el? eu spun ca iubire.ce spune el? obsesie. oare ce a fost pana la urma? poate o pot numi iubire obsesiva? nu stiu.. dar cu trecerea timpului devenisem intr'adevar sufocanta. de ce? ca vroiam sa fie doar al meu si stiam ca vorbeste si se intalneste cu altcineva. de fapt presupuneam..mai tarziu chiar el a confirmat lucrul asta. cand? exact de ziua mea :-j suna aiurea. dupa o saptamana de cearta, hai sa ne intalnim. si iata el ca deobicei in intaziere vine spre mine cu un buchet gingas de flori. ma pupa de nenumarate ori..ajungem la locul nostru obisnuit si stam cu alti cativa la masa si din intamplare vad la apeluri in telefonul lui numarul ei.. si ce?! e iubita unui vechi prieten de al lui...pe bune?! asa de fraiera sa fiu?!...ii cer sa ne mutam la alta masa pentru a discuta.. da, aceeiasi masa la care am stat prima data, aceeiasi masa la care am tresarit amandoi, unde a inceput povestea noastra...primul zambet prima atingere de maini...ok ok sa revin. deci care e faza? "da, o sa ies cu ea si cu toate care vor face un anumit lucru cu mine. nu iti convine de bine, vrei sa ne intalnim doar asa iara'si bine. e treaba ta. daca faci cu mine  acea chestie ramanem impreuna daca nu, nu. si da, atunci cand m'ai sunat de 1000 de ori si suna in asteptare vorbeam cu ea, fac 22 de ani, daca nu traiesc acum atunci cand? o sa stau cu toate"..si alte cateva cuvinte care nu vreau sa le rostesc. iar e bine. in momentele alea plageam si il strangeam in brate. aveam atata nevoie sa nu fie el ce imi spune toate lucrurile alea...si au urmat zile in care incepusem sa il urasc. nu vroiam sa ma gandesc la el, la nimic, incercam sa imi gasesc ocupatii, sa rad din orice nimic. sa cred ca nu m'a iubit, sa fiu indiferenta la raspunsurile mesajelor..sa nu imi pese.
dar se pare ca aceasta mica razvratire din partea creierului meu nu a rezistat sentimentelor puternice din adancul inimii mele..
poate ca nu a meritat toata dragostea mea..si daca a meritat'o cine a pierdut?